
Timpul de răspuns în situații de urgență scade semnificativ pentru mii de locuitori din centrul județului Neamț. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” a semnat ieri contractul pentru proiectarea și construcția unei noi subunități de pompieri în localitatea Dragomirești, o investiție finanțată prin Programul Dezvoltare Durabilă.
Proiectul are o valoare de aproape 4 milioane de lei cu T.V.A. și va fi executat în termen de 20 de luni de o asociere de firme locale. Noua bază operațională va avea prima etapă de proiectare finalizată în maximum patru luni, urmând ca lucrările efective de construcție să dureze un an.
Subunitatea de la Dragomirești va acoperi operativ opt comune din zonă, printre care Bârgăuani, Războieni, Ștefan cel Mare, Tupilați și Țibucani. În prezent, intervențiile în această regiune depindeau de subunitățile din Piatra-Neamț sau Roman, iar noua bază va permite cadrelor ISU să ajungă mult mai rapid la incendii, accidente sau alte urgențe majore.