
Tensiunile au atins punctul culminant la Târgu-Neamț. Zeci de locuitori afectați de criza prelungită a apei potabile au protestat ieri în fața sediului local al companiei județene ApaServ. Manifestația a fost marcată de momente de furie și de scandări dure la adresa conducerii operatorului și a autorităților județene, într-un moment în care lipsa apei a blocat inclusiv activitatea normală din unitățile de învățământ.
Sătui să rămână fără apă la robinete de aproape două luni și fără aprovizionare de trei săptămâni în anumite cartiere, cetățenii s-au adunat pentru a cere explicații și demisii. Alături de simpli localnici, la protest s-au alăturat și reprezentanți ai opoziției politice locale, printre care liderul județean al AUR, Valică Armanu, și fostul șef al DGA Neamț, Eliazar Cioinigel.
Primarul orașului Târgu-Neamț, Vasile Apopei, a recunoscut că situația este inacceptabilă și că răbdarea populației a ajuns la limita maximă. Edilul a precizat că apa este livrată în prezent la presiune redusă, fiind inaccesibilă locatarilor de la etajele superioare ale blocurilor. Referitor la investiția privind captarea de la Preutești, primarul a explicat că proiectul este blocat de o licitație contestată, în timp ce conducerea ApaServ s-a deplasat la București în încercarea de a identifica soluții de urgență.
Revolta din fața sediului ApaServ reflectă starea de disperare a unei comunități aduse la limita supraviețuirii, în timp ce lucrările esențiale de infrastructură rămân încremenite în proceduri birocratice și contestații administrative.