
Consiliul Local Piatra-Neamț se reunește mâine, 15 aprilie, de la ora 13 în ședință extraordinară , iar pe ordinea de zi se află un subiect așteptat de mulți locuitori ai orașului: interzicerea jocurilor de noroc pe raza municipiului. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de un grup de consilieri locali și vizează eliminarea sălilor de păcănele și a altor forme de jocuri de noroc din Piatra-Neamț. O decizie care, dacă va trece, va pune capăt unei prezențe tot mai agresive a acestor afaceri în inima orașului — la parterul blocurilor, în apropierea școlilor, în centrul orașului la vedere. Vă reamintim că în municipiul Piatra Neamț funcționează 48 de săli de jocuri. Păcănelele au devastat familii, au adâncit sărăcia și au prosperat ani de zile sub ochii autorităților. Mâine, consilierii locali din Piatra-Neamț au șansa să spună răspicat: destul.