
O decizie importantă pentru Autostrada A8 și pentru infrastructura rutieră a Moldovei. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilo, a respins contestația depusă de asocierea DanlinXXL împotriva atribuirii contractului pentru Tronsonul 1 Târgu Neamț–Târgu Frumos, deschizând astfel calea semnării contractului cu UMB. Este al doilea eșec consecutiv pentru compania de la Roman în această dispută. Asocierea contestase legalitatea atribuirii, susținând că utilajele-cheie declarate de UMB în ofertă erau deja mobilizate pe alte șantiere majore și că autoritatea contractantă nu a verificat dacă acestea pot fi relocate fără a afecta lucrările în curs. CNSC nu a găsit însă temei legal pentru admiterea contestației. Contractul este finanțat prin programul european SAFE, iar termenul limită pentru semnare este duminică, 31 mai 2026. Oferta câștigătoare a UMB a fost de 4,87 miliarde de lei fără TVA — cu 20% mai mică decât valoarea minimă estimată de autoritatea contractantă. Decizia vine la o zi după ce același CNSC a respins toate opt contestațiile depuse la procedura de atribuire a primelor două loturi ale drumului expres Suceava–Siret. Celelalte trei tronsoane ale capătului estic al A8 rămân însă blocate în contestații la CNSC, iar presiunea timpului este maximă. Autostrada A8 are nevoie de semnături. Și mai are la dispoziție doar câteva zile.