
Un om, o stână și o lume veche care încă respiră deasupra Mănăstirii Văratec. Pe Dealul Hucilor, în apropierea mănăstirii, Văratec tradiția oieritului autentic continuă să fie păstrată de familia Licău, una dintre puținele care mai trăiesc după rânduiala pastorală de altădată. Mihai Licău, cioban trecut de șaizeci de ani, este considerat de cei din zonă un simbol al lumii arhaice românești. De o viață întreagă își poartă turma pe dealurile Văratecului, păstrând obiceiuri vechi și meșteșuguri aproape dispărute. Printre acestea se numără și prepararea brânzei cu cheag natural, așa cum se făcea odinioară la stânele de munte. Zilele acestea, la stâna familiei Licău a avut loc o slujbă de sfințire a apei și de binecuvântare a turmei, oficiată de părintele Iustinian Cojocariu. Momentul, a fost descris de Petru Nica, drept unul profund emoționant, a reunit localnici și apropiați ai familiei într-un cadru de poveste, în mijlocul naturii.


Alături de Mihai Licău s-a aflat soția sa, Mihaela, dar și fiul lor Ionuț, absolvent de studii universitare, care a ales să rămână acasă și să continue tradiția oieritului. La finalul întâlnirii, gazdele au oferit oaspeților bucate pregătite după rețete tradiționale: mămăligă, urdă, caș proaspăt, sarmale și plăcinte cu brânză. Cei prezenți au vorbit despre familia Licău ca despre una dintre ultimele redute ale vieții patriarhale autentice din zona Văratec.