
În timp ce milioane de români se luptă cu scumpirile și inflația, cheltuielile statului cu aleșii neamului rămân o povară grea pe umerii bugetului. Cât ne costă, de fapt, un parlamentar în fiecare lună? Vorbim de mii de euro lunar pentru fiecare ales, sume care, adunate, ating o factură de milioane de euro în fiecare lună.
Costul total lunar cu un singur parlamentar se ridică la peste 10.800 de euro, o sumă care include nu doar salariul, ci o serie de indemnizații și sume forfetare care depășesc, de multe ori, venitul net al alesului.
Potrivit datelor oficiale, un parlamentar primește un salariu net de 11.000 de lei, adică aproximativ 2.200 de euro. La această sumă se adaugă o diurnă de 5.600 de lei, echivalentul a 1.120 de euro. Punctul cel mai greu al cheltuielilor îl reprezintă, însă, suma forfetară pentru biroul parlamentar din teritoriu, care se ridică la 30.000 de lei, adică nu mai puțin de 6.000 de euro lunar. De asemenea, alesul neamului beneficiază de încă 6.600 de lei pentru cazare, transport, mașină și șofer, adică 1.480 de euro.
Adunând toate aceste cheltuieli, ajungem la un cost total lunar de 53.200 de lei, adică 10.800 de euro pentru fiecare din cei 465 de parlamentari din România. O factură uriașă, care, adunată la nivelul întregului Legislativ, atinge o sumă colosală: în fiecare lună, din bugetul de stat pleacă peste 5 milioane de euro pentru cheltuielile aleșilor.
Sunt aceste cheltuieli justificate, în condițiile în care țara se confruntă cu probleme economice și sociale grave? Răspunsul, probabil, rămâne unul singur: povara facturii democrației este una tot mai greu de suportat pentru contribuabilul român.