
Sărbătoare mare la sfârșitul acestei săptămâni în comuna Gârcina. În perioada 14 - 16 august, localnicii și vizitatorii sunt așteptați la „Festivalul Fânului – Gârcina Fân Fest”, un eveniment dedicat tradițiilor locale, muzicii și comunității.
Programul celor trei zile de festival debutează vineri cu „Ziua Cosașilor” și tradiționalul concurs de cosit, unde participanții își vor putea demonstra priceperea. Sâmbătă și duminică, manifestările vor continua cu spectacole folclorice și concerte, activități educative și recreative pentru copii, precum și cu un foc de tabără.
Amplasamentul sărbătorii este situat chiar la intrarea în satul Almaș, pe partea dreaptă, unde organizatorii au amenajat zone speciale pentru public, comercianți și spații de joacă. Administrația locală și echipele de organizare mizează pe o prezență numeroasă a cetățenilor din întreaga regiune.
„Gârcina Fân Fest” se anunță a fi unul din principalele puncte de atracție al acestui sfârșit de săptămână din județul Neamț.