ASCULTĂ ORAȘUL
8 iunie, 2026

Alt bloc din Piatra-Neamț, același coșmar: reabilitare cu probleme în zona Petrodava

După reportajul nostru de la blocul C4, redacția radio MPlus a primit noi sesizări de la cetățeni aflați în situații similare. De această dată, semnalele vin de la locuitorii unui bloc de 10 etaje situat vis-à-vis de magazinul Petrodava din Piatra-Neamț, iar și tabloul descris pare aproape identic. Lucrările de reabilitare avansează extrem de greu, iar condițiile în care se desfășoară lasă mult de dorit. Locatarii reclamă că apa pătrunde în bloc, că materialele de construcție sunt risipite și abandonate peste tot, iar șantierul arată mai degrabă a dezordine decât a lucrare organizată. Calitatea execuției lasă de dorit. Este al doilea caz semnalat în scurt timp la redacția noastră,  ceea ce sugerează că problemele din reabilitarea blocurilor prin fonduri europene din Piatra-Neamț nu sunt izolate, ci un fenomen mai larg, care afectează zeci de familii. Autoritățile locale au promis că săptămâna aceasta vor remedia situația.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close