
Ieri, 23 iunie, județul Neamț a fost scena unui exercițiu complex de gestionare a situațiilor de urgență, desfășurat la SC RIFIL SA Săvinești , operator economic cu profil chimic, producător de fire și fibre sintetice. Conform scenariului, în jurul orei 11:00 a fost simulat un apel la 112 prin care se anunța o explozie urmată de incendiu într-o secție a fabricii, cu mai multe persoane surprinse în zona afectată. Pe măsura amplificării scenariului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar forțele mobilizate au crescut gradual. Au intervenit Detașamentele de Pompieri din Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț, Serviciul Privat și Voluntar pentru Situații de Urgență Săvinești, dar și ISU Bacău, solicitat pentru sprijin cu o autospecială de stingere cu pulberi. Momentul de maximă intensitate al exercițiului a fost intervenția unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație, dotat cu sistem Bambi Bucket, pentru limitarea incendiului extins la vegetație și salvarea unei persoane de pe o clădire cu risc de prăbușire. Au participat totodată Jandarmeria Neamț, UPU Spitalul Județean Piatra-Neamț, Crucea Roșie, psihologi, Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului Neamț. Populația din zona de risc a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT. Exercițiul a vizat testarea cooperării interinstituționale, a fluxului de comunicare și a capacității reale de răspuns în fața unui incident chimic major.
