Filmul „Octav” are premieră la Piatra Neamt si Roman

0
638

 

Octav”, lung-metrajul cu Marcel Iureș în rol principal, va avea premiera la Piatra-Neamț, în data de 27 septembrie 2017, la Cinema Dacia, la ora 19:00 si la Roman, pe data de 28 septembrie 2017, la Casa de Cultura, la ora 19:00.

Evenimentul își propune să facă cunoscut publicului din Roman, Neamt un film aparte în peisajul cinematografic românesc, prin îmbinarea dintre emoţie şi nostalgie. Filmul, reprezentând o „declarație de celebrare a vieții”, transpune o serie de imagini calde și poetice despre România.

Spectatorii nemțeni vor avea, astfel, ocazia să vizioneze filmul în compania lui Marcel Iureș, actorul principal din „Octav”, și a regizorului Serge Ioan Celebidachi, care este și co-scenaristul acestui film.

Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Pelicula a fost selecționată în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la

Montreal, Canada, 2017, la secțiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiție pentru cinematografia mondială, aflat la cea de-a 41 ediție.

Filmul „Octav”, în regia lui  Serge Ioan Celebidachi, are o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan, etc..

Filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel și la Studiourile Cinematografice București (Buftea).

Coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (producător Adela Vrînceanu-Celebidachi), filmul „Octav” este clasificat cu AG (Audiență Generală).

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Roman.

Trailerul filmului, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=pJ5EoVp0okw&feature=youtu.be

Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here