
Ancheta privind tragedia din 1 iunie — în care un polițist de 50 de ani a fost înjunghiat mortal de propriul fiu pe Bulevardul Mihail Eminescu din Piatra-Neamț, a generat un nou episod public, după ce deputatul Ciprian Ciubuc a formulat afirmații critice la adresa modului în care este condusă investigația. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a răspuns printr-un comunicat oficial, în care precizează că ancheta este coordonată de procurorul criminalist din Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și că toate măsurile procedurale prevăzute de lege au fost dispuse încă din momentul sesizării. Referitor la afirmațiile deputatului privind numărul persoanelor audiate, presupuse întârzieri și lipsa de transparență, IPJ Neamț subliniază că evaluarea activităților de urmărire penală trebuie realizată exclusiv pe baza elementelor din dosar, nu prin raportare la informații neoficiale sau speculații din spațiul public. Instituția precizează totodată că anumite date ale anchetei nu pot fi făcute publice pentru a nu periclita aflarea adevărului. Cât privește afirmațiile legate de un posibil consum sau trafic de droguri și eventuale legături infracționale ale persoanelor implicate, acestea pot fi confirmate sau infirmate doar în urma administrării probelor de către organele judiciare competente. IPJ Neamț își reiterează angajamentul de a acționa cu profesionalism și imparțialitate și anunță că va acorda sprijin deplin oricărui control dispus de autoritățile competente.