
Liderii PNL s-au reunit în prima ședință de partid după ce Adrian Veștea a fost nominalizat premier fără consultarea partidului. Se conturează deja și taberele din partid. „Poziția PNL față de propunerea lui Nicușor Dan a fost clarficată: PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern, având în vedere atât modalitatea prin care s-a făcut această desemnare, prin încălcarea spiritului democrației parlamentare”, a spus președintele PNL, Ilie Bolojan. PNL i-a cerut lui Veștea să-și depună mandatul până mâine dimineață la ora 10.00, a mai spus Bolojan. „Liberalii propuși într-un astfel de guvern fără susținerea PNL își vor pierde calitatea de membri ai partidului”, a mai spus el. „Considerăm că se impun consultări și solicitarea PNL către președintele României e să reia consultările pentru a se degaja o soluție transparentă, inclusiv un guvern minoritar dacă e cazul, pe baza unui pact național”, a continuat el. Liderii PNL au votat de asemenea ca parlamentarii liberali să anunțe „prezent, nu votez” la votul de învestirea guvernului. Au fost 40 de voturi pentru, 11 împotrivă și 5 abtineri. Ultima rezoluție votată prevede că liberalii care nu respectă decizia luată de partid vor fi excluși din partid. Orice membru PNL care acceptă funcția de ministru sau prim-ministru fără a fi mandatat de partid va fi exclus, mai spune rezoluția care a trecut cu 39 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 5 abțineri.