
Jurnalistul ieșean Aurel Doborășu, dezvăluie că uriașul proiect al noului terminal al aeroportului Iași nu a fost opera vreunei firme private costisitoare, ci ambiția unei singure angajate de la stat. Oana Bonteanu, o tânără originară din Neamț, a învins birocrația și a atras zeci de milioane de euro de la Uniunea Europeană, în timp ce șefii din politică s-au înghesuit doar la tăiat panglici. Povestea a început în 2021, când toți specialiștii spuneau că ridicarea noului terminal într-un timp atât de scurt este imposibilă. Primită cu scepticism, Oana Bonteanu a transformat sarcina de serviciu într-o ambiție personală: a scris singură cererea de finanțare prin fonduri europene, a pregătit documentația de licitație și studiul de fezabilitate. Munca unui singur om a adus la Iași o finanțare uriașă, proiectul fiind finalizat contra cronometru la sfârșitul anului 2023. Directorul Aeroportului, Romeo Vatră, a confirmat valoarea reală atrasă de la Uniunea Europeană, respectiv 76 de milioane de euro pentru patru proiecte majore.