ASCULTĂ ORAȘUL
17 mai, 2026

Oamenii cer să fie protejați pe stradă

Desființarea unor treceri de pietoni și montarea defectuoasă a unor limitatoare de viteză au aprins spiritele pe rețelele de socializare. Criticile vizează mai multe zone: limitatoarele de pe strada Mihai Viteazul, montate doar pe sensul de coborâre, și cele de pe alte artere, cu spații între segmente care permit șoferilor să le ocolească fără dificultate. Practic, măsura există, dar efectul este aproape inexistent. De asemenea, pe bulevardul General Dăscălescu continuă să lipsească semafoarele cu buton la majoritatea trecerilor de pietoni, deși traficul este intens. Cei mai expuși rămân copiii, bătrânii, părinții cu cărucioare și persoanele cu dizabilități,  exact categoriile care au cea mai mare nevoie de protecție. Argumentul că limitatoarele îi deranjează pe șoferi este greu de susținut în fața unui risc real de accidente. Ce nu au înțeles încă autoritățile, străzile unui oraș aparțin tuturor,  și celor din mașini, și celor care merg pe jos. Iar într-o comunitate responsabilă, cei vulnerabili sunt protejați primii.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close