ASCULTĂ ORAȘUL
22 iulie, 2026

PAS DECISIV PENTRU TRENURILE ELECTRICTRIFICARE ÎN NEAMȚ: S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU MODERNIZAREA LINIEI DE CALE FERATĂ BACĂU - PIATRA NEAMȚ- BICAZ

Veste importantă pentru călătorii din județul Neamț: transportul feroviar din regiune trece într-o nouă etapă de modernizare. Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a semnat oficial contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate destinat electrificării tronsonului Bacău – Piatra Neamț – Bicaz. Proiectul va permite înlocuirea vechilor garnituri diesel cu trenuri electrice moderne, reducând durata călătoriilor, dar și poluarea din zonă.
Contractul, în valoare de peste 15,7 milioane de lei, a fost atribuit firmei Consis Proiect și este finanțat prin Fondul de Modernizare. Proiectantul are la dispoziție un calendar de 28 de luni pentru a stabili variantele tehnice optime, pentru a pregăti dosarele de expropriere și pentru a redacta documentația necesară licitației de execuție a lucrărilor pe magistrala M507.
​Electrificarea căii ferate care leagă Piatra Neamț de Bacău va aduce transformări majore pentru întreaga zonă submontană. Trecerea la tracțiunea electrică va crește viteza medie a garniturilor, va spori capacitatea de transport și va face posibilă introducerea noilor trenuri electrice achiziționate din fonduri europene. Pe lângă reducerea semnificativă a emisiilor de carbon, investiția va garanta o siguranță sporită a traficului și conexiuni mult mai rapide cu magistrala feroviară principală a țării.
Modernizarea liniei Bacău – Piatra Neamț reprezintă o investiție strategică pentru infrastructura județului Neamț. Odată finalizat proiectul, comunitățile locale vor beneficia de o alternativă de transport rapidă, ecologică și competitivă, capabilă să impulsioneze atât mobilitatea navetiștilor, cât și turismul regional.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close