În plin sezon dedicat în totalitate iubirii şi ca un cadou pentru toţi cei îndragostiţi Pepe lansează o nouă piesă, “Rămâne între noi” pentru care artistul a filmat deja un videoclip absolut incendiar.
Reacţiile dar şi mici controverse nu au întârziat să apară încă de la primele postări, primele fotografii, primele interviuri însă dincolo de toate prejudecăţile şi interpretările, “Rămâne între noi” vobeşte despre iubirea pasională fără nici un fel de limite şi frontiere care poate îmbrăca în realitate foarte multe forme. Videoclipul nu ecranizează decât un aspect al “problemei” şi nici acela până la capăt fiindcă multe lucruri ar trebui să rămână cel puţin nespuse pentru o intensitate crescută.
“Piesa nouă şi de ce nu şi videoclipul este despre pasiune, acea pasiune ce izvorăşte din sentimentele intense ce apar atunci când ajungi să trăieşti o iubire ca niciodată pentru o femeie cât o sută. J Orice altceva, chiar şi interpretările ar trebui să rămână undeva acolo ascunse, secrete pentru un plus de savoare, de instensitate, de mister.” spune Pepe.
Anastasia Iacub este cea care joacă rolul principal în povestea interzisă din “Rămâne între noi”. La numai 23 de ani tânăra moldoveancă are în palmares foarte multe concursuri câştigate inclusiv Miss World Moldova în 2015. Pentru filmări Pepe a luat-o direct de pe platourile emisiunii “Da Sau Nu”, prezentată de Dan Negru la Prime TV Chişinău. Anastasia a fost singura şi totodată cea mai potrivită propunere a lui Dan Petcan, cel care poartă aproape în totalitate întreaga vină despre ce se întâmplă sau şi mai bine spus ce se presupune că se întâmplă în videoclip. Şi locaţia a jucat un rol important, Premier Palace Hotel din Bucureşti devenind pentru o zi întreagă platoul de filmare în toată regula.