
Vești în exclusivitate despre Autostrada A8, tronsonul Leghin — Moțca, din județul Neamț. Prefectura Neamț a furnizat un răspuns prompt la o solicitare formulată de radio MPlus cu privire la întârzierile și slaba mobilizare a constructorului pe acest sector. Guvernul a prevăzut în buget fondurile necesare pentru lucrări pe acest tronson, lucrări care ar fi trebuit să demareze încă din august anul trecut. In urma acestui demers al postului nostru, Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, a luat la cunoștință de situația din teren și poartă discuții permanente cu antreprenorul pentru accelerarea lucrărilor. Reprezentanții ministerului au dat asigurări că, într-un termen cât mai scurt, șantierul va intra într-un ritm normal. De partea cealaltă antreprenorul precizează că lucrările au demarat deja într-o etapă preliminară, iar autoritățile și asociația "Hai că se poate" monitorizează constant evoluția proiectului. Autostrada A8 denumită și autostrada Unirii rămâne unul dintre cele mai importante și așteptate proiecte de mare infrastructură din Moldova.