
Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț participă joi, 11 iunie, la Zilele Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, cu spectacolul „Război și Pace și...”, după Lev Tolstoi, în regia lui Clemens Bechtel.Reprezentația este programată de la ora 19:00 și propune publicului o reflecție actuală asupra războiului, pornind de la celebrul roman al lui Tolstoi, pe scena teatrului care poartă numele dramaturgului Matei Vișniec, cunoscut pentru textele sale dedicate temei conflictului și condiției umane. Din distribuție fac parte actorii Emanuel Becheru, Daniel Beșleagă, Cristina Ciulei, Paul-Ovidiu Cosovanu, Corina Grigoraș, Cătălina Eșanu, Ecaterina Hâțu, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu și Andrei Merchea-Zapotoțki. Scenografia este semnată de Vesna Hiltmann, muzica originală și video de Alex Halka, iar lighting designul de Costi Baciu. Spectacolul are o durată de o oră și 45 de minute și este recomandat persoanelor peste 13 ani. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava sau online. Prețul unui bilet este de 100 de lei, iar elevii și studenții beneficiază de tarif redus, de 30 de lei, pe baza legitimației.