ASCULTĂ ORAȘUL
15 iunie, 2026

Ziua Victor Brauner, ediția a XIII-a: Piatra-Neamț a celebrat 123 de ani de la nașterea marelui pictor

Duminică, 14 iunie, Piatra-Neamț a închinat o zi întreagă unuia dintre cei mai mari fii ai săi  pictorul Victor Brauner, cel care a dus numele orașului în inima avangardei europene. Ediția a XIII-a a Zilei Victor Brauner s-a desfășurat sub genericul „Avangarda fără sfârșit…" și a cuprins trei locații și un singur spirit. Dimineața a început la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, cu colocviul dedicat avangardei și vernisajul expoziției „Victor Brauner – Opera de hârtie" — gravuri, publicații și afișe din colecția Galeriei DADA din București, sub curatoriatul criticului de artă Cătălin Davidescu. Această expoziția poate fi vizitată până pe data de 1 iulie. După-amiaza s-a mutat la Sinagoga Catedrală „Baal Shem Tov", unde pictură, poezie și carte s-au întâlnit într-un program dens: vernisajul expoziției UAP Filiala Neamț, decernarea Premiilor „Victor Brauner" 2026, un recital de poezie susținut de actrița Loredana Grigoriu de la Teatrul Tineretului și lansările volumelor „Hamlet — o graficotragedie" de Viorel Pîrligras și „Pandora 2.0" de Dan Popescu. Seara s-a închis pe scena Teatrului Tineretului, cu spectacolul „Ghimpl-Netotul" după nuvela laureatului Nobel Isaac Bashevis Singer, în regia lui Daniel Iordan,  cu Andrei Merchea-Zapotoțki și Cătălina Eșanu. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Evreilor Piatra-Neamț și Federația Comunităților Evreiești din România, în colaborare cu Teatrul Tineretului, Complexul Muzeal Național Neamț și Liceul de Arte „Victor Brauner".

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close