Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 29 martie, 260 de persoane se aflau în carantină, 77 persoane ieșite din carantină, 3797 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, 1233 persoane ieșite din izolare.În ultimele 2 zile, peste 350 de polițiști, jandarmi, efective ale poliției locale și MApN au acționat în sistem integrat pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării. În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 1.641 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare.Ca urmare a nerespectării restricțiilor de autoizolare, 2 persoane au fost transferate sub pază la centrul de carantină.În acest sens, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 50 sancțiuni contravenționale în cuantum de 318.500 de lei. Totodată, 127 de societăți comerciale au fost supuse controalelor în vederea verificării respectării restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.500 de lei