ASCULTĂ ORAȘUL
4 mai, 2026

Amenință cu greva generală!

Tensiuni în sistemul de gospodărire a apelor. Angajați ai Administrația Națională Apele Române anunță proteste la nivel național, în perioada 4–8 mai, nemulțumiți de nivelul de finanțare și de condițiile de muncă. Potrivit surselor sindicale, protestatarii atrag atenția asupra importanței strategice a domeniului, care vizează siguranța cetățenilor și protecția infrastructurii hidrotehnice. Aceștia avertizează că, în lipsa unor măsuri concrete din partea autorităților, ar putea declanșa greva generală. De asemenea, pentru data de 14 mai este anunțat un miting de amploare în București.

În paralel, în spațiul public au apărut critici legate de decizii administrative la nivelul instituției, inclusiv în ceea ce privește numirile în funcții de conducere. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, nu a oferit deocamdată un punct de vedere detaliat pe aceste acuzații. Reprezentanții angajaților solicită dialog și soluții pentru stabilizarea sistemului, în timp ce autoritățile sunt așteptate să clarifice situația și să răspundă revendicărilor din sector.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close