ASCULTĂ ORAȘUL
11 mai, 2026

Acuzații la Ministerul Transporturilor

O funcționară din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cunoscută drept avertizor de integritate, susține că a fost destituită după ce a refuzat să semneze autorizații pentru proiecte de infrastructură pe care le considera neconforme și după ce a semnalat mai multe nereguli din instituție. Este vorba despre Mara Paraipan, fost consilier superior în cadrul Direcției de Autorizații de Construire, Reglementări Tehnice și Mediu din Ministerul Transporturilor. Potrivit unei investigații publicate de Context.ro, funcționara afirmă că a fost supusă presiunilor pentru a aproba „pe bandă rulantă” documentații pentru proiecte de drumuri și pasaje, fără respectarea tuturor prevederilor legale. Mara Paraipan spune că a refuzat să semneze autorizații pentru mai multe investiții, între care Varianta de Ocolire Sighișoara, un tronson al Autostrăzii Sibiu–Făgăraș și un pasaj rutier din Oradea, invocând lipsa unor documente obligatorii. Destituirea sa a fost decisă în luna aprilie, în urma unui raport al Comisiei de disciplină din cadrul ministerului. Documentul o acuză de întârzieri în soluționarea lucrărilor, comportament care ar fi afectat imaginea instituției și utilizarea excesivă a dreptului de petiționare, după ce ar fi transmis sute de sesizări și adrese către minister și alte instituții.Fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban, respinge acuzațiile și susține că măsura nu are legătură cu statutul de avertizor de integritate, ci exclusiv cu activitatea profesională și respectarea obligațiilor de serviciu.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close