ASCULTĂ ORAȘUL
17 mai, 2026

Au început cu o ședință. Lucrările urmează

Prefectura Neamț a convocat o ședință de lucru în zona Izvorul Alb — Secu pentru deblocarea situației drumului de acces, una dintre problemele stringente ale comunității locale. La întâlnirea desfășurată la fața locului au participat reprezentanți ai instituțiilor de mediu, ISU, Direcției Silvice, OCPI și administrației locale, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Ion Asaftei. Zeci de localnici nemulțumiți i-au așteptat pe oficiali, reclamând că problema nu a fost rezolvată de ani de zile. În urma ședinței s-au stabilit măsuri concrete. Direcția Silvică va demara de urgență lucrări de întreținere, iar transporturile de material lemnos vor fi interzise în perioadele cu precipitații masive, pentru a nu distruge în continuare infrastructura. Tronsonul care duce spre Baicu, despre care inițial nu era clar cui aparține, a fost confirmat ca drum al Primăriei Bicaz, care va interveni și pe acest sector. Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a transmis că va analiza un proiect de modernizare definitivă a drumului, cu identificarea celei mai bune surse de finanțare.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close