Backstreet Boys a revenit în actualitate cu single-ul "Changes" şi un videoclip plin de emoţie. Trupa a anunţat odată cu acest single şi cel mai mare turneu al său cu opriri pe cele mai mari stadioane şi arene din lume în 2019.
Cu o infuzie de country şi un solo acustic catchy în fundal "Chances" se abate de la imnurile dansabile ale băieţilor deveniţi bărbaţi. În schimb linia de bas te poate face să te mişti subtil. Acest release este primul din ultimii 5 ani, iar teaserele pentru "Chances" au abundat în social media în ultima vreme.
Backstreet Boys îşi încheie rezidenţa de un an din Las Vegas în aprilie 2019, urmând apoi să înceapă turneul DNA World Tour. Acesta este cel mai amplu turneu al muzicienilor din ultimii 18 ani, pentru promovarea viitorului LP, "DNA". Seria de concerte începe în luna mai în Europa, iar apoi ajunge în SUA în iulie. Numai în State sunt programate 43 de opriri ale celui mai de suces boy band american.
"DNA" este primul album Backstreet Boys din ultimii 5 ani, cu lansarea programată pentru 25 ianuarie. Ca artificiu promoţional, băieţii şi-au analizat pasiunile, personalitatea şi profilul ADN pentru a afla ce îi defineşte şi a crea această nouă colecţie de piese. Fiecare dintre stilurile diferite se îmbină pentru un LP eclectic. Astfel noul disc reprezintă atât individualităţile artiştilor, cât şi măiestria lor comună.
via infomusic.ro