Boala profesională a secolului

0
311

Cu un deceniu în urmă, sindromul burnout nu exista, cel puțin nu în vocabularul curent. De curând însă, a devenit un termen îngrijorător, tinzând să se transforme în boala secolului. Starea de epuizare fizică și psihică extremă lovește cele mai diverse categorii socio-profesionale, iar printre cei mai afectați sunt artiștii, care, cu sau fără voia lor, duc o destul de mai stresantă. Iată care sunt vedetele care suferă de burnout!

Cunoscut și ca sindromul arderii complete, burnout a devenit o afecțiune care este luată tot mai mult în serios, mai ales de când a făcut victime în lumea întreagă. De obicei, oboseala, stresul, insomnia și starea de goliciune sufletească nu te determină să te duci la psiholog, însă acestea se pot accentua până la a-ți deteriora calitatea vieții complet. Când vine momentul acela în care starea se adâncește și simți că ai ajuns la capătul puterilor, trebuie să ceri ajutor, așa cum au făcut-o zeci de vedete, atât autohtone, cât și internaționale, care au tras astfel un semnal de alarmă cu privire la acest sindrom periculos. Printre ele se numără Rihanna, Beyoncé, Angelina Jolie, Brad Pitt, Selena Gomez, justin Bieber, Mariah Carrey, Kirsten Dunst, Miley Cyrus și Lady Gaga. Nici vedetele autohtone nu au scăpat de acest diagnostic, Andreea Bălan, Amalia Năstase și Constantin Diță, alias Gianui, din serialul Las Fierbinți, fiind trei dintre vedetele care au recunoscut.

Andreea Bălan a fost diagnosticată cu burnout

Știrea potrivit căreia actorul Constantin Diță, alias Giani, din serialul Las Fierbinți, suferă de burnout a fost pe buzele tuturor, în weekend. Ceea ce ne-a determinat să cercetăm subiectul, fiind surprinși să găsim o listă cuprinzătoare de vedete care au fost diagnosticate cu acest sindrom profesional extrem de periculos.

Recunoscută pentru faptul că muncește până la epuizare, Andreea Bălan nu s-a ferit să recunoască public faptul că a suferit de această afecțiune: ”Acum câțiva ani am avut sindromul Burnout. La noi sindromul Burnout şi depresia sunt…. Pur şi simplu, nu mai reuşeşti să faci faţă. Am citit cărţi despre asta, am încercat să dorm mai mult, dar conştientizarea este primul pas, pentru că îşi dai seama că eşti într-o situaţie de genul acesta şi trebuie să o repari. Mulţi nu conştientizează. Şi cei din jur trebuie să vadă. Ştiu să fac faţă pentru că sunt de la 12 ani în această industrie. Eu n-am avut nici o pauză în 20 de ani… Dacă n-aş avea treabă ar fi trist. Sunt obişnuită am foarte multe concerte. E normal ca la un moment dat să se adune, dar ştiu să fac faţă, m-am obişnuit, îmi place foarte mult ceea ce fac. Îmi iau energia şi fericirea din aplauzele publicului. Când urc pe scenă şi publicul de aplaudă nu mai contează nimic”, a dclarat Andreea Bălan.

Beyonce și Mariah Carey au suferit de burnout

Beyoncé și-a amânat un concert în Belgia, în anul 2013, din cauza stării de epuizare extremă în care se afla, ceea ce i-a făcut pe fanii ei să creadă că era însărcinată. Vedeta a negat însă, recunoscând că motivele erau de cu totul altă natură. O femeie la fel de puternică, Angelina Jolie, este obligată, deoarece are 6 copii, să accepte job după job, fără pauze, dar și super mamele ajung uneori să sufere de burnout… Și fostul ei soț, evident din aceleași motive, a ajuns într-o stare de epuizare similară, prin 2012, când canapeaua și țigările ajunseseră prietenii lui cei mai buni. O altă artistă care s-a confruntat cu starea de epuizare extremă este Selena Gomez, ea ajungând chiar la reabilitare, în 2014, din această cauză. „Fanii mei sunt foarte importanți pentru mine și nu aș vrea să-i dezamăgesc niciodată. Dar ne-a devenit clar, atât mie, cât și apropiaților mei, că, după ce am petrecut atâția ani punând munca pe primul plan, trebuie să-mi dedic mai mult timp, ca să fiu persoana care pot fi”, spune Selena într-un interviu.

Nici Justin Bieber nu a scăpat de una dintre cele mai perfide afecțiuni ale secolului XXI, el vorbind deschis, referindu-se la documentarul despre viața lui Amy Winehouse, despre condiția de artist și despre implicațiile celebrității. Bieber povestea că nu e deloc ușor să te afli singur într-o cameră de hotel, pândit de fani și de paparazzi, care te urmează peste tot. Atunci când nu poți să te duci nicăieri și să faci nimic de unul singur, devii depresiv. Nu aș dori acest lucru nimănui”. Prin aceeași situație a trecut și Mariah Carrey în 2001, viața tumultuoasă pe care a dus-o artista în acea perioadă aproape punându-i capac… „Nu vreau decât să iau o mică pauză sau cel puțin să am parte de o noapte de somn, fără ca cineva să mă bată la cap despre vreun videoclip”, a spus Mariah, concluzionând: „Tot ce vreau e să fiu eu însămi și asta ar fi trebuit să fac din prima clipă. Nu spun eu multe, dar ghiciți ce? Nu am grijă de mine.” 

via viva.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here