ASCULTĂ ORAȘUL
3 septembrie, 2026

DEZASTRU FINANCIAR PE A7 ȘI AMENINȚARE PENTRU AUTOSTRADA UNIRII: MOLDOVA ÎȘI PIERDE VIITORUL ÎN TĂCEREA COMPLICE A LIDERILOR POLITICI

Liniște asurzitoare la nivelul conducerii politice din întreaga regiune a Moldovei după confirmarea pierderilor catastrofale de fonduri europene din PNRR. Doar pe tronsonul de autostradă Bacău – Pașcani, România pierde peste 400 de milioane de euro din cauza incompetenței, a lenei și a incapacității administrative de a respecta jaloanele asumate. În timp ce banii gratuiți de la Bruxelles se evaporă, proiectul vital al Moldovei, Autostrada Unirii A8 este aruncat într-un nesfârșit deșert financiar.
Eșecul gestionării fondurilor nerambursabile obligă statul să acopere lucrările de pe A7 direct din bugetul național, o vistierie aflată deja în stare critică și sufocată de datorii. Consecințele economice sunt devastatoare: fără bani de la bugetul de stat din anul viitor, finanțarea pentru axa strategică Târgu Mureș Iași Ungheni devine o simplă iluzie de campanie electorală.
Experții și mediul de afaceri subliniază că A8 nu este un simplu drum de mare viteză, ci singurul proiect de infrastructură capabil să scoată Moldova din izolarea istorică, să o conecteze direct cu Transilvania apoi cu Europa și să atragă investiții industriale majore. Pierderea banilor din PNRR și redirecționarea resurselor puține ale statului către cârpirea tronsoanelor ratate pe A7 condamnă Autostrada Unirii la o amânare nedeterminată. În acest timp baronii politici locali asistă pasivi la blocarea economică a întregii regiuni.
În final, nota de plată pentru incapacitatea guvernanților va fi achitată, ca de obicei, de cetățenii și mediul de afaceri din Moldova.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close