
Tot mai mulți români întâmpină probleme atunci când încearcă să obțină un credit ipotecar. Peste jumătate dintre cei care
solicită un astfel de împrumut sunt respinși de bănci, iar în unele zone din București, proporția ajunge chiar la opt din zece cereri.
Motivul principal este diferența tot mai mare dintre prețurile locuințelor și veniturile populației.
Potrivit datelor prezentate de Observator, în primul trimestru al acestui an, prețurile au crescut cu 7,8 la sută față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce veniturile au avansat cu doar 3,5 la sută.
Pentru o garsonieră de aproximativ 75 de mii de euro, un cumpărător are nevoie de un venit lunar de circa 6.000 de lei. În cazul unui împrumut de 64 de mii de euro, rata lunară ajunge la aproximativ 1.900 de lei.
Pentru un apartament cu două sau trei camere, venitul net necesar poate depăși 8.500 de lei pe lună.
Băncile nu analizează însă doar salariul. Sunt luate în calcul și stabilitatea locului de muncă, vechimea, istoricul de creditare și situația financiară a solicitantului.
Cei care nu se încadrează pentru suma dorită pot apela la un codebitor, de exemplu un membru al familiei.
În același timp, datele Băncii Naționale arată că gradul de îndatorare al populației a crescut cu 9,5 la sută în 2025.