
Filiala județeană a Alianța pentru Unirea Românilor din Neamț solicită demisia consilierului județean George Lazăr.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții AUR afirmă că menținerea acestuia în funcție ar afecta încrederea cetățenilor, după ce politicianul a fost condamnat în primă instanță pentru fapte asimilate infracțiunilor de corupție. Formațiunea precizează că, deși hotărârea nu este definitivă și se aplică prezumția de nevinovăție, gravitatea acuzațiilor ar impune o reacție publică și măsuri din partea conducerii politice.
Totodată, AUR cere și o poziție oficială din partea Partidul Național Liberal, formațiunea pe care acesta o reprezintă.
În același comunicat, AUR solicită și analizarea situației sale de către instituțiile profesionale competente, inclusiv în ceea ce privește exercitarea profesiei de avocat.
Până în prezent, conducerea PNL Neamț nu a transmis un punct de vedere public cu privire la aceste solicitări.