Marți Primăria Municipiului Pașcani a fost informată că alte două proiecte pentru care a solicitat finanțare prin fonduri europene au fost aprobate de Agenția de Dezvoltare Nord Est. Este vorba despre proiectul de reabilitare a Lacului Peștișorul, în valoare de 51 de milioane de lei și de proiectul de reabilitare a Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” în valoare de 17, 5 milioane de lei.
Începând din 2026, municipalitatea va trebui să lanseze licitațiile privind executarea lucrărilor, procedură dificilă având în vedere faptul că primăria are puțin personal pe achiziții publice, iar anul viitor vor fi derulate și achiziții pentru alte două proiecte: reabilitarea străzilor pe care se desfășoară transportul public și al Grădiniței cu program prelungit nr.3.