
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, anunță măsuri mai stricte privind disciplina în instituție. Într-o emisiune locală, șeful administrației județene a declarat că perioada de „boierie” din cadrul Consiliului Județean s-a încheiat și că activitatea angajaților va fi monitorizată mai atent. Potrivit acestuia, în ultima perioadă au fost relocați în sediul central al instituției angajații care își desfășurau activitatea în alte spații, măsura având ca scop un control mai eficient al programului de lucru. Daniel Harpa a afirmat, fără a da da nume că au existat situații în care unii salariați părăseau frecvent locul de muncă în timpul programului pentru diverse treburi personale prin oraș. Președintele Consiliului Județean a mai precizat că, în perioada următoare, va fi rezolvată și problema sistemului de pontaj pe bază de cartelă, pentru o evidență mai strictă a prezenței la serviciu. Toate aceste măsuri urmăresc creșterea disciplinei administrative și eficientizarea activității aparatului propriu al Consiliului Județean Neamț