În timp ce multe localități din județ toacă bugete uriașe pe spectacole de conjunctură, o comună nemțeană demonstrează că se poate organiza un festival de succes și cu bani puțini. La Gârcina, „Festivalul Fânului – Gârcina Fân Fest” s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare a comunității, cu un buget extrem de chibzuit, sub 60.000 de lei, dar cu idei inovatoare care au atras sute de participanți.
Spre deosebire de rețeta clasică a chefurilor pe bani publici, organizatorii de la Gârcina au pus accentul pe interacțiunea dintre oameni, promovarea tradițiilor locale și crearea unui spațiu autentic de socializare. Programul a inclus artiști locali, un concurs tradițional de cosit și activități pentru toate vârstele, demonstrând că scopul principal al unei astfel de manifestări este adunarea comunității la un loc, nu umflarea conturilor unor agenții de impresariat.
Elementul de atracție maximă al festivalului a fost reprezentat de o premieră pentru zonă, realizată printr-un parteneriat cu sectorul privat: ridicarea unui balon cu aer cald pentru mici călătorii aeriene. Succesul acestei inițiative a determinat administrația locală și partenerii să își propună pentru anul viitor extinderea conceptului și transformarea evenimentului într-un veritabil festival al baloanelor cu aer cald.
Exemplul de la Gârcina arată că respectul față de banul public și dorința de a oferi cetățenilor o sărbătoare de calitate pot merge mână în mână. O investiție modestă, combinată cu inițiativă privată și promovarea valorilor locale, poate aduce mai multă bucurie reală în comunitate decât zecile de mii de euro risipite pe concerte de conjunctură.