
Credință, rezistență și devotament în mijlocul unui val extrem de căldură. Aproape 200 de tineri din Moldova marchează Sărbătorile Sfinților Nemțeni printr-un pelerinaj pedestru impresionant. Aceștia vor străbate zeci de kilometri pe jos către Mănăstirea Neamț, Masivul Ceahlău și Schitul Sihla.
Grupul cel mai numeros, format din peste 110 studenți și elevi ieșeni, a pornit la drum după Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala veche din Iași. Traseele stabilite din Iași, Botoșani, Piatra-Neamț și Pipirig converg spre lăcașurile de cult din munții Neamțului.
Misiunea tinerilor este cu atât mai dificilă în acest an cu cât parcurg zilnic aproximativ 35 de kilometri sub un soare torid, în condițiile în care zona Moldovei se află sub atenționare de caniculă. În fiecare zi, pelerinii participă la slujbele de dimineață din parohiile de pe traseu, iar nopțile și le petrec cazați la bisericile și mănăstirile din cale.
Pelerinajul pedestru se va încheia pe 7 august, odată cu marile sărbători dedicate Sfinților Nemțeni, moment în care toți tinerii se vor uni în rugăciune pe crestele Ceahlăului și la Mănăstirea Neamț.