ASCULTĂ ORAȘUL
24 iulie, 2026

SCENETĂ DE LA ORTOPEDIE , SAU CUM AU TRANSFORMAT RIVALITĂȚILE DINTRE DISTRIBUITORII DE PROTEZE SECȚIA SPITALULUI JUDEȚEAN ÎNTR-UN BÂLCI AL INTERESELOR

Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț este din nou în centrul unui scandal de proporții. În timp ce conducerea unității medicale dădea asigurări că nicio proteză nu va mai lipsi din spital, un control recent mediatizat a scos la iveală nereguli bizare, pe fundalul unui război deschis între firmele furnizoare de echipamente medicale și medicii din secție.
​În cadrul verificărilor recente, descoperirea unei simple truse de protezare a declanșat un adevărat spectacol mediatic, o scenetă care, potrivit surselor , ascunde o bătălie feroce între distribuitorii de dispozitive medicale.
​Concurența dură dintre firmele de proteze și posibile legături pe care unii medici le mențin cu diverși furnizori au transformat din nou secția într-un câmp de luptă. Nu este însă prima dată când Ortopedia de la Piatra-Neamț ajunge în atenția publică și a anchetatorilor. Trecutul secției este pătat de dosare penale grele și anchete ale procurorilor anticorupție legate tot de condiționarea actului medical, achiziții suspecte și rețele de favorizare a anumitor mărci de implanturi, în dauna pacienților.
Deși procedurile oficiale de achiziție au fost prezentate ca o soluție definitivă pentru eliminarea neregulilor, este posibil ca jocurile de culise dintre distribuitori și unele cadre medicale să vulnerabilizeze activitatea spitalului.

Frecvente
Târgu Neamț - 95.7 FM
Pascani - 90.1 FM
Piatra Neamț - 88.6 FM
DESCARCĂ APLICAȚIILE RADIO MPLUS FM PENTRU MOBIL
DISPONIBIL PE
GOOGLE PLAY
DISPONIBIL PE
APPLE STORE
© Copyright Radio Mplus - Toate drepturile rezervate
menuchevron-down Open

Close