VIDEO Ședința proiectului „Bullying de la cauză la efect”

0
235
Comunicat de presă
 
Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț a avut astăzi 20.10.2022 ședința proiectului „Bullying de la cauză la efect”, proiect realizat cu sprijinul Consiliul Județean Neamț, perioada mai-octombrie 2022.
Ședința a avut ca scop principal prezentarea raportului privind dimensiunile fenomenului de bullying și diseminarea datelor, plus acțiunile desfășurate în cadrul proiectului.
Prezent la eveniment a fost și partenerul nostru domnul Cătălin Chiței. Alături de colaboratori noștri, CSEI Tg. Neamt, Scoala Gimnaziala Domneasca Targu Neamt, Școala Gimnazială Ion Creangă , Colegiul Tehnic Ion Creangă Targu Neamţ, Colegiul National „Stefan cel Mare” Tg. Neamt”, Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț, Politia Locală Targu Neamț, Directia de Asistenta Sociala Tirgu Neamt, Protopopiat Targu Neamț, Poliția școlară, Consiliul Școlar al Elevilor CNSM, Ctic Tîrgu-Neamț, Radio M Plus și doamna psiholog Monica Roșu am reusit să finalizăm proiectul si să strangem informațiile necesare.

 
În cadrul proiectului „Bullying-ul de la cauză la efect” s-a efectuat un studiu cu privire la prezenţa fenomenului de bullying în următoarele şcoli din orașul Târgu Neamț: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Școala Gimnazială Domnească, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” şi Liceul „Vasile Conta”. Au fost distribuite aproximativ 1000 de chestionare de auto-raportare către profesori, părinţi şi elevi din cadrul acestor instituţii de învăţământ. Această procedură a fost aprobată de către directorii fiecărei școli, iar elevii sub 18 ani au completat instrumentele psihologice cu acordul parental.
Menţionăm că am utilizat chestionarul de auto-raportare ca instrument de evaluare, pentru a putea surprinde o imagine cât mai complexă asupra fenomenului de bullying din şcolile enumerate anterior. Având în vedere vârsta copiilor şi timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie pentru a colecta datele, chestionarul a reprezentat instrumentul psihologic cel mai relevant în contextul proiectului nostru. Acesta s-a dovedit cu adevărat eficient, având în vedere complexitatea şi natura informaţiilor (uneori personală) obţinute de la participanţii din cercetare. Completarea acestora s-a realizat în format hârtie-creion-pix, urmând ca toate datele colectate să fie introduse în programul Microsoft Excel. Astfel, analiza datelor (atât cea cantitativă, cât şi cea calitativă) s-a realizat cu ajutorul programului Microsoft Excel, unde s-au realizat diverse operaţiuni pentru a scoate în lumină anumite procentaje şi, deci, aspectele cu adevărat relevante.
În urma analizei datelor, s-au evidenţiat trei perspective ale existenţei şi manifestării bullying-ului: perspectiva profesorilor, cea a părinţilor şi cea a elevilor. Această perspectivă tridimensională s-a realizat cu scopul de a surprinde într-un mod cât mai complex şi acurat percepţiile individului cu privire la modul în care bullying-ul este experimentat în şcoală, întrucât pot exista diferenţe în funcţie de ipostaza individului în ceea ce priveşte fenomenul analizat. Prezentăm mai jos aceste aspecte.
Perspectiva profesorilor
În cadrul acestui studiu, au fost incluşi 335 de profesori din şcoala primară, gimnazială şi liceală. Cei mai mulţi profesori au o experienţă de predare de peste 20 de ani, fiind puţini cei care sunt novice în această profesie. Majoritatea participanţilor sunt de gen feminin, existând un raport feminin : masculin de 2 : 1. Prezentăm aceste date descriptive, întrucât clasa la care aceştia predau, experienţa şi genul pot fi variabile care influenţează percepţiile acestora cu privire la bullying.
Majoritatea profesorilor (47.90%) consideră că numărul de cazuri de agresivitate sau violenţă s-a menţinut constant, însă există o parte semnificativă dintre ei (41.31%) care raportează faptul că acestea au scăzut, comparativ cu anul şcolar precedent. Viziunea profesorilor cu privire la natura experienţelor de bullying pune în lumină faptul că agresivitatea elevilor se manifestă predominant în plan emoţional (de exemplu, prin marginalizare sau umilire) (57.90% dintre manifestările violente) şi în plan verbal (injurii) (45.67% dintre manifestările violente) şi mai puţin în plan fizic (de exemplu, loviturile). Aceştia consideră faptul că următoarele comportamente sunt manifestări ale violenţei faţă de profesori: indisciplina la ore, refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare; mai puţin jigniri, injurii sau deteriorarea sălii de clasă.
Profesorii consideră că acei elevi care au o intensitate ridicată a dorinţei de a fi în centrul atenţiei, care nu primesc suficientă atenţie şi afecţiune parentală, care urmăresc televiziunea şi filmele cu acte de violenţă sunt cei mai implicaţi în experienţe de bullying. De asemenea, viziunea profesorilor mai conturează şi teribilismul specific vârstei şi lipsa culturii ca fiind cauze ale comportamentelor violente ale elevilor.
Raportându-ne la agresivitate într-un mod complex şi punând în lumină formele pe care aceasta le are în interacţiunea cu alţii, prezentăm mai jos percepţiile profesorilor cu privire la prezenţa acestui fenomen în diverse contexte.
Agresivitatea verbală
Majoritatea profesorilor (59.58%) consideră că agresivitatea verbală elev-elev se manifestă des în şcoală, însă în interacţiunile elev-profesor, părinte-elev şi elev-părinte, aceasta apare foarte rar. Agresivitatea verbală nu se manifestă deloc în următoarele contexte: profesor-elev, profesor-părinte, părinte-profesor, elev-personal didactic auxiliar, personal didactic auxiliar-elev, profesor-profesor.
Agresivitatea fizică
Majoritatea cadrelor didactice (57.61%) raportează faptul că agresivitatea fizică în interacţiunea elev-elev apare foarte rar. Cu alte cuvinte, aceştia susţin faptul că există unele comportamente agresive manifestate între şcolari, pe care ei le-au observat în ultimul an. În ceea ce priveşte interacţiunea elev-profesor, profesor-elev, profesor-părinte, părinte-profesor, elev-personal didactic auxiliar, personal didactic auxiliar-elev, profesor-profesor, elev-părinte, părinte-elev, cei mai mulţi profesori susţin că agresivitatea fizică nu apare. O mică parte dintre ei, totuşi, raportează că în contextele menţionate anterior, agresivitatea se manifestă în plan fizic rar. În altă ordine de idei, o parte dintre cadrele didactice au observat prezenţa fenomenelui şi între adulţi şi şcolari sau adulţi şi adulţi cu un anumit statut în cadrul şcolii.
 

Agresivitatea emoţională

În ceea ce priveşte agresivitatea emoţională, 53.29 % dintre profesori raportează că agresivitatea în interacţiunea elev-elev are loc foarte des. Totuşi, în interacţiunile elev-profesor, profesor-elev, profesor-părinte, părinte-profesor, elev-personal didactic auxiliar, personal didactic auxiliar-elev, profesor-profesor, agresivitatea emoţională nu se manifestă deloc. Tot perspectiva profesorilor pune în lumină faptul că această formă de agresivitate există în interacţiunile elev-părinte şi părinte-elev foarte rar. În ciuda faptului că aceste experienţe nu sunt observate des de cadrele didactice, nu trebuie neglijată existenţa lor.
Profesorii consideră că cel mai important rol în diminuarea comportamentelor agresive la copii îl are familia, fiind urmată de şcoală şi biserică. Un rol mai puţin semnificativ este atribuit, în acest context, poliţiei. Aceştia raportează faptul că cele mai multe comportamente agresive ale copiilor au loc foarte rar în timpul orelor sau în sala de clasă, când profesorul este prezent şi mai degrabă în curtea şcolii sau în preajma acesteia.
Majoritatea profesorilor (93.56%) se simt în siguranţă în şcoala în care predau şi consideră că şi elevii experimentează aceste sentimente de securitate în timpul pe care îl petrec în cadrul instituţiei şcolare. 42% dintre profesori consideră că cele mai importante persoane în asigurarea sentimentelor de securitate sunt profesorii; restul profesorilor susţin că responsabili pentru asigurarea acestor sentimente sunt directorul, firma de pază şi poliţistul de proximitate aduc un raport semnificativ în experimentarea acestui sentiment de către copil. Cele mai multe cadre didactice se percep ca persoane care aplanează conflictele sau care nu se implică în conflicte, evitându-le.
Există o ambivalenţă în ceea ce priveşte credinţele celor mulţi profesori: o parte consideră că agresivitatea nu se învaţă în mod semnificativ din familie, din mass-media, de pe stradă, în timp ce o parte consideră că familia, mass-media şi oamenii din jur au un rol important. Alte credinţe ale acestora, puse în lumină în cadrul acestui studiu, sunt următoarele: comportamentele agresive nu au rolul de a corecta o injustiţie; băieţii sunt mai agresivi decât fetele; nici elevii şi nici profesorii cu niveluri ridicate de agresivitate nu se bucură de mai mult ,,respect” din partea celorlalţi; orele plictisitoare nu declanşează impulsuri ale agresivităţii; filmele postate pe internet (în care sunt prezentate scene de violenţă şcolară) generează comportamente agresive.
Cei mai mulţi profesori (54.07%) consideră că laudele, mai degrabă decât pedepsele, reuşesc să reducă frecvenţa comportamentelor agresive. Majoritatea profesorilor (56.28%) raportează faptul că uneori grupul de prieteni încurajează manifestările agresive în rândul membrilor săi. 68% dintre profesori nu cred că evaluările incorecte ale profesorilor au vreo legătură cu comportamentele agresive ale elevilor. Cei mai mulţi profesori (89.12%) nu rezonează cu principiul conform căruia bătaia este ruptă din rai. Există un raport oarecum egal între profesorii care cred că mediatizarea cazurilor de agresivitate ar duce la creşterea agresivităţii elevilor şi cei care consideră contrariul.
 

Perspectiva parentală

 
Majoritatea părinţilor (44.54%) consideră că numărul cazurilor de agresivitate sau violenţă în şcoala copiilor lor a scăzut anul acesta comparativ cu anul precedent, iar o mare parte dintre ei (41.74%) consideră că nivelul agresivităţii a rămas constant. Cei mai mulţi (88.57%) susţin că cele mai multe cazuri de agresivitate sunt de natură verbală (injurii) sau emoţională (de exemplu, marginalizarea sau umiliarea) şi mai puţin fizică (lovituri). Raportându-ne la agresivitate într-un mod complex şi punând în lumină formele pe care aceasta le are în interacţiunea cu alţii, prezentăm mai jos percepţiile părinţilor cu privire la prezenţa acestui fenomen în diverse contexte.
 

Agresivitatea verbală

 
Cei mai mulţi părinţi (50.45%) consideră că agresivitatea verbală în interacţiunea elev-elev se manifestă foarte des, însă în următoarele contexte ei afirmă că aceasta este absentă sau apare foarte rar: elev-profesor, profesor-elev, profeosor-părinte, părinte-profesor, elev-personal didactic auxiliar, personal didactic auxiliar-elev, profesor-profesor, elev-părinte, părinte-elev. Cu alte cuvinte, părinţii consideră că cele mai multe persoane care sunt implicate în fenomene de bullying de natură verbală, altături de copiii lor, sunt alţi elevi.
 

Agresivitatea fizică

În ceea ce priveşte agresivitatea fizică, majoritatea părinţilor consideră că aceasta este absentă în interacţiunile elev-profesor, profesor-elev, profesor-părinte, părinte-profesor, elev-personal didactic auxiliar, personal didactic auxiliar-elev, profesor-profesor, elev-părinte şi părinte-elev, dar prezentă, foarte rar, în interacţiunea elev-elev (30.81%). Se accentuează, deci, ideea conform căreia în contextul elev-elev au loc cele mai frecvente experienţe de bullying.
 

Agresivitatea emoţională

Părinţii consideră că agresivitatea emoţională nu are loc în numeroase interacţiuni din cadrul şcolii: elev-profesor, profesor-elev, profesor-părinte, părinte-profesor, elev-personal didactic auxiliar, personal didactic auxiliar-elev, profesor-profesor, elev-părinte şi părinte-elev. Totuşi, în interacţiunea elev-elev, 43.45% dintre părinţi raportează că agresivitatea emoţională este experimentată des.
 
Majoritatea părinţilor (44.74%) consideră că familia joacă rolul cel mai important în diminuarea comportamentelor agresive ale copiilor, nefiind, totuşi, neglijat şi rolul şcolii (30.10%). Aceştia pun mai puţin accent pe rolul bisericii sau poliţiei în acest context. De asemenea, ei cred faptul că manifestările agresive ale copiilor au loc foarte des în timpul pauzelor, în sala de clasă, des în curtea şcolii şi foarte rar în timpul orelor (indiferent dacă profesorul este prezent sau absent), în sala de clasă, pe holuri sau în grupurile sanitare. Există o viziune ambivalentă cu privire la experimentarea agresivităţii în preajma şcolii: o parte dintre părinţi consideră că acesta este un loc în care agresivitatea se manifestă foarte rar, iar o susţin că acesta este un loc în care asemenea manifestări sunt frecvente.
În ceea ce priveşte sentimentele de siguranţă ale copiilor, cei mai mulţi părinţi (80.89%) raportează faptul că elevii se simt în siguranţă la şcoală, responsabili de asigurarea securităţii fiind directorul (32.58%), urmat de firma de pază (29.77%) şi de profesorii de serviciu (26.77%). Viziunea parentală accentuează următoare idee despre copii: în calitate de martor al unui conflict, ei anunţă cel mai frecvent profesorul de serviciu sau profesorul cel mai apropiat, având tendinţa de a raporta evenimentele acasă; uneori, ei intervin în conflict cu scopul ameliorării acestora şi separării celor implicaţi.
 
Reacţiile parentale în cazul implicării copilului într-un act de agresivitate în calitate de victimă vizează contactarea învăţătorului sau dirigintelui (69.85%) şi a părinţilor elevului agresor (20.29%). Câţiva dintre ei (8.05%) ajung chiar să facă reclamaţie la director, inspectorat sau poliţie. Majoritatea părinţilor (59.88%) consideră că percepţiile altora cu privire la copilul lor întrunesc caracteristicile definitorii ale unei persoane paşnice. Există, totuşi, şi câţiva părinţi (23.95%) care nu au o viziune clară cu privire la imaginea percepută de ceilalţi în ceea ce priveşte propriul copil. De asemenea, 68.35% dintre ei raportează sentimente de mulţumire de sine ale copiilor, considerând că cei mici nu se implică în conflicte, evitându-le sau aplanându-le. Mai mult decât atât, aceştia cred că agresivitatea se învaţă în familie şi din mass-media.

Perspectiva elevilor

În cadrul acestui studiu au fost implicaţi numeroşi elevi, cu vârste între 7 şi 19 ani, într-un raport aproximativ egal în funcţie de gen. 45.80% dintre ei raportează faptul că au fost victimă a fenomenului de bullying, în timp ce 11.67% nu îşi pot da seama, cu exactitate, dacă au fost implicaţi într-un asemenea context. Cel mai frecvent, aceste întâmplări au avut loc în pauză, în sala de clasă sau pe coridor. 23.07% dintre ei au povestit părinţilor, 23.07% au evitat să vorbească despre aceste experienţe trăite, 16.11% au povestit unui prieten, 8.42% au discutat despre acest aspect cu un profesor, 7.32% cu dirigintele clasei, 6.22% au dezvăluit fraţilor, 3.29% consilierului şcolar, 1.46% preotului, iar 10.98% au discutat cu alte persoane. Cei mai mulţi copii raportează că, după ce au discutat cele întâmplate cu cineva, bullying-ul a încetat, nefiind o experienţă frecventă, zilnică sau repetată pentru ei, însă destul de mulţi susţin că nu s-a schimbat nimic.
Bullying-ul la copii are loc cel mai frecvent în interacţiunea elev-elev şi se manifestă în următoarele forme: primirea de porecle din partea altor copii de mai multe ori pe săptămână; excluderea din grupuri sau din activităţi de către alţi elevi, din cauza aspectului fizic; adresarea unor cuvinte neplăcute de către alţi elevi; umilirea, învinovăţiri nejustificate asupra unor fapte, tachinări, ameninţări cu privire la bătăi, luarea, aruncarea, ascunderea sau furtul unor lucruri, din partea altor copii; lovituri, împingeri, răspândiri de zvonuri, postarea unor poze sau solicitarea unor poze indecente, postarea unor filmuleţe stânjenitoare de către alţi copii.
Surprinzător este că majoritatea copiilor (46.44%) afirmă că nu se simt afectaţi de cele întâmplate. Aşadar, fie este vorba despre copii rezilienţi, care adoptă strategii de coping adaptative, fie este vorba despre incapacitatea lor de a-şi exterioriza suferinţa în cadrul contextului cercetării. Totuşi, 29.53% dintre ei spun că sunt afectaţi de fenomenele de bullying.
 

Concluzii

 
La o primă analiză a rezultatelor, se observă că toate cele trei perspective accentuează conştientizarea şi existenţa manifestării bullying-ului mai ales în interacţiunea elev-elev. Această experienţă este descrisă de elevi prin următoarele comportamente îndreptate asupra lor: primirea de porecle, excluderea din grupuri sau din activităţi din cauza aspectului fizic, adresarea unor cuvinte neplăcute, umilirea, învinovăţiri nejustificate asupra unor fapte, tachinări, ameninţări cu privire la bătăi, luarea, aruncarea, ascunderea sau furtul unor lucruri, lovituri, împingeri, răspândiri de zvonuri, postarea unor poze sau solicitarea unor poze indecente, postarea unor filmuleţe stânjenitoare. Se accentuează mai ales prezenţa agresivităţii emoţionale şi verbale şi, mai apoi, a celei fizice.
Deşi percepţiile adulţilor cu privire la modul în care se învaţă agresivitatea sugerează că există un rol primordial al familiei în transmiterea unui tipar comportamental violent, există şi unele cadre didactice care subliniază importanţa mass-mediei în declanşarea şi generarea comportamentelor agresive. Profesorii consideră că cel mai important rol în diminuarea comportamentelor agresive îl are familia, iar părinţii îşi atribuie şi asumă acest rol în totalitate. Deşi toţi adulţii (profesori şi părinţi) consideră că elevii se simt în siguranţă la şcoală, atribuirile cu privire la asigurarea sentimentelor de securitate sunt diferite. Astfel, profesorii consideră că ei sunt responsabili să ofere aceste trăiri elevilor, în timp ce părinţii atribuie acest rol mai degrabă directorului decât profesorilor. O altă diferenţă a perspectivelor adulţilor vizează locul în care agresivitatea se manifestă cel mai frecvent. Pe de o parte, profesorii sugerează că cel mai frecvent bullying-ul are loc în curtea sau în preajma şcolii, iar pe de altă parte, părinţii consideră că în sala de clasă, în pauză, au loc cel mai des manifestări agresive între copii.
Un rezultat interesant al cercetării arată că în timp ce părinţii cred că elevii se adresează profesorilor din instituţia şcolară atunci când au loc evenimente neplăcute, caracterizate de agresivitatea copiilor, copiii raportează că evită exteriorizarea acestora către alţii. Totuşi, sunt momente când ei împărtăşesc aceste experienţe către părinţi sau prieteni şi mult mai rar către profesori. Având în vedere reacţiile adulţilor auto-raportate în cazul unor comportamente agresive ale elevilor, este posibil ca acestea să constituie o barieră pe care copiii o întâmpină în împărtăşirea evenimentelor către cei mari.
Per ansamblu, se observă o viziune definită de maturitate psiho-emoţională a cadrelor didactice asupra agresivităţii elevilor (comportamentele agresive nu au rolul de a corecta o injustiţie; nici elevii şi nici profesorii cu niveluri ridicate de agresivitate nu se bucură de mai mult ,,respect” din partea celorlalţi; laudele, mai degrabă decât pedepsele, reuşesc să reducă frecvenţa comportamentelor agresive), deşi există încă anumite influenţe tradiţionale asupra acestui fenomen (de exemplu, băieţii sunt mai agresivi decât fetele; indisciplina la ore, refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare sunt, de fapt, comportamente agresive îndreptate asupra profesorilor). Deşi toţi adulţii sunt conştienţi că manifestările agresive au loc predominant în grupurile de ,,prieteni”, profesorii raportează că însuşi grupul încurajează aceste comportamente.
Deşi elevii nu raportează faptul că se simt afectaţi în calitate de victimă a fenomenului de bullying, există consecinţe pe termen lung ale ocupării statutului de victimă (dar şi de agresor) în interacţiunea cu alţii de aceeaşi vârstă, astfel încât sunt necesare luarea unor măsuri prin care comportamentele agresive sunt descurajate. Bineînţeles, având în vedere cele trei perspective abordare asupra bullying-ului, acestea ar trebui să fie rezultatul muncii părinţilor, profesorilor şi chiar a elevilor.
Prezentăm mai jos informaţii relevante din perspectiva adulţilor (profesori şi părinţi) cu privire la instituţiile care s-ar putea implica eficient în diminuarea comportamentelor agresive ale elevilor. Astfel, se observă rolul perceput al celor patru instituţii atât din perspectiva profesorilor, cât şi din perspectiva părinţilor, motiv pentru care este necesară contribuţia tuturor pentru a ajunge la scăderea frecvenţei comportamentelor violente.
Figura 1. Perspectiva profesorilor asupra importanţei diferitor factori în diminuarea comportamentelor agresive ale elevilor
Figura 2. Perspectiva părinţilor asupra importanţei diferitor factori în diminuarea comportamentelor agresive ale elevilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here