
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, ridică din umeri în fața celei mai grave crize de alimentare cu apă din zona Târgu Neamț. În cadrul unei intervenții în direct la Radio MPlus, președintele Consiliului județean Neamț Daniel Harpa a recunoscut deschis că nici Consiliul Județean și nici compania de apă nu dispun de fonduri pentru investiții majore și le transmite primarilor că sunt pe cont propriu.
În timp ce rețelele vechi cedează zilnic, iar populația și Spitalul Orășenesc Târgu Neamț rămân fără apă la robinete, soluția avansată de conducerea județului este ca fiecare unitate administrativ-teritorială să își construiască propriile rețele alternative. Daniel Harpa a dat exemplul comunei Fărcașa, care a reușit să își asigure independența alimentării cu apă prin resurse proprii, sugerând că edilii locali nu mai trebuie să aștepte sprijin de la nivel județean sau central.
Declarațiile vin pe fondul unui eșec cronic al tuturor programelor guvernamentale de investiții, care nu au reușit să rezolve problema infrastructurii din zona Târgu Neamț în ultimii zece ani. Fiecare zi fără apă la robinete sporește revoltă cetățenilor și pune în pericol funcționarea instituțiilor critice, în special a Spitalului.

Daniel Vasilică Harpa