Continuăm astăzi serialul nostru dedicat Ținutului Neamț cu ultima parte, cea dedicată prezentării vechilor ocupații din zona Neamțului în imagini cartofilice vechi dar și prin ochiul aparatului de fotografiar a lui Adolpf Chevallier.
Ocupaţia principală a sătenilor era agricultura şi creşterea animalelor, ca şi micile meşteşuguri cum ar fi: fierari – potcovari, croitori, dogari, tâmplari, dulgheri. Femeile se ocupa cu cultivarea şi prelucrarea cânepii, cusutul costumelor populare, ţesuturi celor necesare: ţoale, cuverturi, covoare, pânză din cânepă, catrinţe, sumane, şiac pentru surtuce şi pantalon, material pentru traistă; torsul lânii, împletitul.
O altă preocupare era prelucrarea seminţelor oleaginoase, prese pentru obţinerea uleiului, prelucrarea fructelor prin distilare, morăritul. Ceea ce nu se putea produce se procura de la târguri şi iarmaroace: străchini, oale, ceaune, încălţăminte: opinci, bocanci, basmale etc. Pentru mâncare cumpărau de la târg şi de la dughene mai mult mirodenii, condimente. Marea majoritate a bucatelor se preparau acasă: carnea de porc se prepara la Crăciun prin afumare şi topire, produsele lactate ca lapte acru, unt, jintuit, brânză cu cheag, brânză scoaptă, ouăle le obţineau de la păsările de pe lângă casă.
O altă ocupaţie a sătenilor era albinăritul. Până a apare stupii în forma de azi albinele erau ţinute în ştiubeie, care erau făcute din scorburi de regulă de brad. Nu se utilizau, ca astăzi, faguri, rame etc., albinele fiind lăsate să se „gospodăreasca” singure.
Una din cele mai importante ocupatii era prelucrarea cânepei. Cânepa este o planta de la care se foloseşte fibra, dar pentru a obţine fibra este nevoie de un adevărat proces tehnologic. Se seamăna in locuri bine ingrăşate şi fertilizate, trebuie să aibă o densitate mare pentru a nu creşte prea groasă, recoltarea se face vara o dată cu seceratul grâului. Se smulge, se leagă in snopi câte un mănunchi, se lasă să se usuce, apoi se ducea la topit, in locuri unde apa este stătătoare, pentru a se putea ncălzi şi ferită de viitoarele viituri. Se aşează in formă de plută, se scufundă in apă cu ajutorul pietrelor de deasupra. Se lasă aproximativ două săptămâni, apoi se scotea , se spăla, se usca şi se meliţa. Meliţatul era o operaţie prin Vartelnita pentru care se îndepărta lemnoasă oprindu-se fibra care se numea fuior şi puzderie. Fuiorul se trecea mai de multe ori prin mieliţe, apoi se trăgea la ragilă pentru a se îndepărta toată cantitatea de puzderie.
La ragilă rezulta un deşeu care se numea “buci”. Acest fuior fin se torcea, se ţesea, obţinându-se o pânză cam scorţoasă. Pentru a fi cât mai moale se folosea o altă operatie numită ghilit. Acesta consta în spălarea pânzei în apă şi baterea cu maiul apoi se intindea pe plasa pârâului unde era pietriş. Era o plăcere să urmareşti vara pe malul Ozanei, spălarea acesteia.
În episodul următor ne vom opri asupra Ținutului Neamț în vechile reprezentări cartografice din evul mediu și până la începutul secolului al XX-lea.
Prof. Emanuel Bălan
Surse:
