
Măsura este prevăzută într-un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), începând cu seara zilei de marți, 13 ianuarie 2026, și ar putea avea un impact major asupra administrațiilor locale din mediul rural și din orașele mici.
Potrivit documentului, comunele și orașele care au sub pragul de 4.500 de locuitori nu vor putea înființa poliție locală decât dacă demonstrează că pot susține integral cheltuielile de funcționare din venituri proprii, fără a apela la sume defalcate din bugetul de stat.
„Unitățile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din venituri proprii, așa cum sunt definite la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”, se arată în proiectul de act normativ.
În aceste condiții restrictive, numărul maxim de polițiști locali va fi limitat la trei posturi, iar acestea vor putea fi utilizate exclusiv pentru serviciul public de poliție locală sau pentru paza obiectivelor de interes județean.
Impact semnificativ în județul Neamț
În județul Neamț, 56 de localități au o populație rezidentă sub 4.500 de locuitori, conform datelor Institutului Național de Statistică (decembrie 2021). Toate aceste unități administrativ-teritoriale ar putea fi afectate direct de noile prevederi legislative, fiind puse în situația de a nu mai putea înființa ori de a renunța la Poliția Locală acolo unde este cazul, sau de a suporta integral costurile din bugetele proprii.
AGAPIA – 3.696
BAHNA – 2.923
BĂLȚĂTEȘTI – 3.565
BÂRGĂUANI – 2.904
BICAZ-CHEI – 3.862
BICAZU ARDELEAN – 3.236
BIRA – 1.532
BODEȘTI – 4.300
BOGHICEA – 2.102
BOTEȘTI – 3.890
BOZIENI – 2.489
BRUSTURI – 3.686
CÂNDEȘTI – 3.192
CEAHLĂU – 2.035
COSTIȘA – 2.747
CRĂCĂOANI – 3.670
DĂMUC – 2.780
DOBRENI – 1.712
DOCHIA – 2.051
DRĂGĂNEȘTI – 1.533
DRAGOMIREȘTI – 2.030
DULCEȘTI – 2.096
FARCAȘA – 2.812
FĂUREI – 1.877
GÂDINȚI – 1.873
GHINDĂOANI – 1.629
GRINȚIEȘ – 1.925
HANGU – 2.987
ICUȘEȘTI – 3.715
MĂRGINENI – 2.940
MOLDOVENI – 1.972
NEGREȘTI – 1.660
ONICENI – 3.351
PÂNCEȘTI – 1.212
PÂNGĂRAȚI – 4.396
PĂSTRĂVENI – 3.709
PODOLENI – 3.911
POIANA TEIULUI – 4.089
POIENARI – 1.374
RĂZBOIENI – 1.879
ROMÂNI – 3.616
RUGINOASA – 1.496
SAGNA – 3.975
SECUIENI – 2.809
STĂNIȚA – 1.702
ȘTEFAN CEL MARE – 2.502
TARCĂU – 2.952
TAȘCA – 2.268
TAZLĂU – 2.381
ȚIBUCANI – 3.508
TIMIȘEȘTI – 3.802
TRIFEȘTI – 4.234
TUPILAȚI – 1.991
URECHENI – 3.916
VALEA URSULUI – 3.436
VĂLENI – 1.208
La Piatra-Neamț, conform noilor calcule, la o populație rezidentă de 79.679 de locuitori, ar urma să existe un efectiv de 66 polițiști locali, din 105 posturi prinse în organigramă.
Deși proiectul se află încă în faza de dezbatere publică, măsura este de așteptat să genereze reacții puternice din partea primarilor și a asociațiilor autorităților locale. Mulți edili susțin că poliția locală reprezintă un instrument esențial pentru menținerea ordinii publice, chiar și în comunitățile mici, în special în contextul deficitului de personal din cadrul Poliției Române.
În cazul în care proiectul va fi adoptat în forma actuală, numeroase localități ar putea fi nevoite să renunțe complet la structurile de poliție locală, atribuțiile urmând să revină exclusiv structurilor MAI.
Guvernul susține însă că măsura este necesară pentru disciplină bugetară și pentru evitarea situațiilor în care structuri de poliție locală sunt menținute artificial, fără resurse financiare reale.