
Iubitorii muzicii culte sunt invitați la un eveniment artistic de excepție în județul Neamț. Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” organizează a 51 a ediție a prestigiosului Festival Internațional „Vacanțe Muzicale” de la Piatra-Neamț, proiect finanțat de Consiliul Județean Neamț cu suma record de 1,1 milioane de lei. Programul din acest an include zece concerte și recitaluri de amploare, ce se vor desfășura pe platoul Curții Domnești și în sala „Calistrat Hogaș”.
Deschiderea oficială a festivalului va fi duminică 5 iulie și va fi marcată de un concert de gală extraordinar. Renumita Filarmonică „Mihail Jora” din Bacău va urca pe scenă sub bagheta unuia dintre cei mai apreciați dirijori români, maestrul Tiberiu Soare. Prima seară a „Vacanțelor” aduce în fața publicului și doi soliști de talie internațională: baritonul William Hernandez, din Costa Rica, și soprana Adina Vilichi, o artistă originară din județul Neamț, care în prezent își desfășoară activitatea pe scenele lirice din Florența, Italia.
În programul serii de deschidere, publicul nemțean se va putea delecta cu capodopere ale muzicii universale, fiind interpretate uverturi și arii celebre semnate de compozitori legendari precum Mozart, Puccini, Donizetti, Bizet sau Gounod, din spectacole nemuritoare ca „Nunta lui Figaro”, „Carmen” ori „Boema”